Mihnea Georgescu, senatorul melcilor
Dacă prostia ar durea, unii s-ar tăvăli pe jos de durere. Internetul ăsta e plin de nebuni şi de psihopaţi. Unii sunt inofensivi, alţii periculoşi de-a dreptul.
Preiau din mers o temă de la khris. Este vorba despre omul Mihnea Georgescu, om de afaceri, filosof, blogger. Foarte interesant cum de a reuşit peste tot, în afaceri, în filosofie dar mai ales pe partea de blogging. Să îl credem pe cuvânt, mai ales că are două modele politice de succes, pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase.
Domnul Mihnea Georgescu are nişte probleme, mă rog, cine nu are. Dar la dumnealui ele chiar sunt evidente. Una dintre ele este pupincurismul, pupincurism de care Mihnea nu face economie. Un mic exemplu de post pe blogul lui Năstase (Comentariile lui Mihnea ar trebui marcate cu o lămâie, adică Citiţi numai dacă aveţi o lămâie la îndemână) :
Şi eu care mă întrebam cine în galaxia asta ar putea vreodată să îl aprecieze pe Felix Turnătorul Voiculescu.
O altă problemă a lui Mihnea este incapacitatea de a cerceta şi de a se adapta realităţilor care îl înconjoară. Ca să nu fiu acuzat pe nedrept, o să exemplific evident cu un post de pe blogul lui:
Mihnea este Mihai Viteazul, este Tudor Vladimirescu, este Gigi Becali, este banditul Pugacev, este Arhanghelul Dreptăţii, este izbăvitoul neamului, este salvatorul românilor. Cam multe personalităţi într-una singură , nu crezi? Mai mult, Mihnea vrea să devină senator…Mihnea eu cred că ajunge, hai să nu ne mai jucăm de-a senatorii şi politica, deşi, dacă ne uităm le ce parlamentari avem, s-ar putea ca tu să fii deasupra lor.
Acum vine întrebarea mea, Mihnea este sincer sau se preface, pentru că dacă se preface trebuie să-i recunosc realele capacităţi de a păcăli lumea. Dacă însă este sincer, atunci nu pot decât să îi recomand o tură pe la Săpoca, poate mai salvează oamenii ăia ceva din el.
Altfel spus, inteligenţa îl urmăreşte pe Mihnea, dar cu fiecare post el ne arată că este mai rapid.



ar trebui marcate cu o lămâie, adică Citiţi numai dacă aveţi o lămâie la îndemână)
mor de ras
genial
haide mai, pe mine m-a emotionat faza aia cu o cauza nobila,…
unde pistoalele unde-s pumnalele caii si flintele haiducilor
(daca te intrebi si cine poate sa-l aprecieze pe adrian paunescu, eu, sa stii. pot sa-ti zic si o poezie , de fapt pot sa-ti zic mai mult.
pt fiecare om de pe lumea asta se gaseste cel putin cineva care sa-l aprecieze, do not worry
Am mai citit despre dobitocul asta pe undeva. Un pacalici care-si indeplineste rolul: periatul sefului. Nici nu trebuie bagat in seama: pur si simplu mananca rahat si (sper!) primeste bani pentru asta
de ce speri? pare mai.. demn sa o faci din convingere
pupincurismul ar trebui recunoscut drept sport national. in fata pupincuristi si in spate barfitori si sapatori de gropi pentru altii.
Sper pentru el! Sper ca macar in dobitocia lui enorma sa fie macar o urma de justificare ca de exemplu banii. Altfel ar fi doar un monument de imbecilitate pura
Hai mai, e deja old news omul. Nu l-ai prins in zilele de glorie cand se certa pe blogurile unora incercand sa sustina cauza capitalista.
Sunt contrariat pentru că pe dinafară pare un om întreg.
Pentru mine chiar e o enigmă cum cineva îl poate aprecia pe Iliescu.
Dragă Dmitri,
Comparaţia cu Pugacev îmi face cinste!
Ah, şi ca să răspund la întrebarea ta, sunt sincer, transparent şi pur ca o floare de crin primăvăratic…
@ Mihnea Georgescu
Atunci sperantele mele sunt spulberate?
Sunt deceptionat! Nu mai e nici o scapare…………
Macar cineva e vesel. Eu m-am inspaimantat de blogul lui Mihnea Georgescu: Casa Poporului ca antet, poze cu Iliescu in prim plan si comentarii gen “am dat mana cu Iliescu” (nu mai stiu exact formula de adresare)
Ce pot să mai spun…
Dacă mai intri pe aici, zi-mi şi mie ce te atrage la Ion Iliescu?
ca tot veni vorba de dat mana, eu am un autograf de la belodedici!!!
ce idee buna, sa scriu asta pe blog..
pe mine de ce nu ma intrebi ce ma atarge la adrian pauescu? cand eram mica visul meu era sa invat sa cant la chitara ca sa ma ia pe mine dupa el pe la cursuri si eu sa cant la chitara si el sa recite eu sunt lucratorul cinstit si tenace mareata mi-e fapta si truda mi-e grea de-aceea eu am despre tot ce se face opinia mea, chiar limba din gura de mi s-ar taia intraga-mi ramane zidita in creier opinia mea, am dreptul la nu daca vreti a fiu da, vital e lupta normal dezacordul opinia mea, cat om ma socot duc pe frunte toti spinii si crucea mi-o port ca si cand as zbora caci omul e om cat mai are opinii, aceasta-i opinia mea
hei ia uite, fac propaganda si pe blogul tau
))
@m
Tell me you’re joking!
glumeam, da. dar mie imi plac unele dintre poeziile lui paunescu.
)
dar glumeam
Mitea, sufleţelule, ce să apreciez? Educaţia rusească deprinsă în Cafeneaua Puşkin…